Am luat act de declarația doamnei Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, privind „neutralitatea” pe care dorește să o adopte în această primă rundă a alegerilor prezidențiale din România. Un gest care, spus în acest mod, pare elegant și echilibrat. Doar că realitatea este mai complicată. Și ipocrizia – mai mare.
În fața presiunii opiniei publice și a reacțiilor tot mai ferme din România, doamna Sandu a ales acum să se „delimiteze” de susținerea PAS pentru candidatul puterii. Dar doar pentru „prima rundă”. Asta nu e neutralitate. E precauție politică. Neutralitate este ceea ce are deja Republica Moldova prin Constituție, refuzând să o înlăture pentru că pune în pericol viitorul conducătorilor de la Chișinău și Tiraspol.
Nu poți, fie între noi vorba, să ceri protecție militară din partea României atât timp cât nu îți dorești să te unești cu ea, iar aici deja nu mai vorbim de neutralitate și nici de precauție politică din partea doamnei Sandu, ci pur și simplu de ipocrizie.
Aș vrea să-i amintesc stimatei doamnă că, în urmă cu nici un an, sprijinul politic pe care l-a oferit cu entuziasm unui candidat din România nu era „o ingerință”, ci părea a fi o demonstrație de „parteneriat democratic”. Să înțelegem că între timp lucrurile s-au schimbat? Poate pentru că nu mai e Biden la putere? Poate pentru că finanțările generoase de tip USAID nu mai curg cu aceeași forță? Sau pentru că prezența mea în turul 2 dă un pic peste cap aritmetica unora care s-au învățat, din păcate, „să fie ca mielul care suge la două țâțe?„
Adevărul este simplu: România a fost, este si va rămâne principalul sprijin al Republicii Moldova – indiferent de guvernările de la Chișinău sau de culoarea politică a celor aflați la București. Doamna Maia Sandu știe asta. A fost martoră, în calitate de ministru, la Summitul de la Vilnius din 2013, când România a fost singura țară care a insistat pentru semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova. Tot România a menținut vie ideea de integrare europeană a Chișinăului în momentele în care Vestul și-a întors fața.
Astăzi, când afirm că sprijinul României trebuie direcționat eficient și fără complicități către comunitățile românești din Basarabia, și nu către un sac fără fund numit statul separatist Republica Moldova, sunt acuzat că „pun în pericol” Republica Moldova. Când spun că un stat neutru – prin Constituție – nu poate solicita trupe străine, mi se răspunde că sunt „antieuropean”. Fals. Sunt doar sincer. Iar sinceritatea, din păcate, doare.
Am dedicat peste un deceniu mișcării unioniste. Am strâns semnături, am adunat oameni, am păstrat vie flacăra identității românești. Faptul că astăzi vorbim deschis despre un parcurs european al Moldovei se datorează și presiunii publice pe care noi, cei din mișcarea unionistă, am generat-o. Iar pentru asta, merităm nu doar respect, ci recunoaștere. Unii dintre noi s-au trezit, în schimb, „interziși”.
Doamnă președinte, având în vedere că tot ocoliți subiectul atunci când vă întreabă jurnaliștii ceva despre „extremistul” de George Simion, permiteți-mi să vă spun următoarele, cu riscul de a-mi fi prelungită din nou decizia de persona non grata : România nu va abandona Republica Moldova. Niciodată. Dar nici nu va accepta ca relația bilaterală să fie transformată într-un instrument electoral, gestionat cu jumătăți de măsură și declarații de complezență. Și nici nu va mai finanța orbește guvernarea de peste Prut, ca până acum.
Dacă vreți un președinte „pro-european” la București, întrebați-vă ce înseamnă asta: un om care tace și semnează ce i se pune pe birou? Sau un om care spune clar și răspicat că România și Basarabia trebuie să meargă înainte împreună? Că România și Basarabia sunt aceeași țară și același popor?
Pe 4 mai, milioanele de români de pe ambele maluri ale Prutului vor da un răspuns. Nu pentru mine. Ci pentru ideea că adevărul nu mai poate fi ascuns, că Unirea nu mai poate fi amânată și că principiile identitare nu se negociază.
Iar România – fie că vă place sau nu – se trezește. Si nu va mai accepta să fie fraierită de nimeni.
