Companiile din România nu mai vizează doar angajarea de muncitori necalificați, cum sunt curierii sau lucrătorii în construcții, ci și personal specializat. Cererea pentru meserii calificate, precum electricieni, sudori, ospătari sau operatori CNC, este în creștere, notează Termene.ro. Oficial, la nivel național, 60% dintre avizele de muncă sunt încă destinate ocupațiilor necalificate, precum manipularea mărfurilor, curățenie sau muncă sezonieră.
„În cazul nostru, aproximativ 70% dintre angajații non-UE plasați acoperă tocmai aceste poziții – locuri de muncă pe care, în prezent, românii nu le mai caută, din motive diferite: fie pentru că sunt considerate mai dificile, fie pentru că preferă să urce profesional spre alte roluri. Pe de altă parte, vedem o creștere constantă a cererii pentru personal calificat – de la sudori la ospătari, operatori CNC sau electricieni”, a declarat Melania Pop, Managing Partner, International Work Finder.
Angajații extracomunitari au și ei așteptările lor.
„Nu le-aș numi ‘pretenții’ – ei își doresc lucruri simple și de bun-simț: să fie respectați, să li se ofere condiții decente de cazare, ca realitatea din România să corespundă cu ceea ce li s-a comunicat înainte de plecare. Mulți vin pentru a învăța o meserie, a avea stabilitate și a-și susține familiile”, menționează Melania Pop.