Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care modifică Ordonanța de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și introduce măsuri drastice de eficientizare a unor autorități administrative autonome, printre care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Potrivit documentului, până la 30 septembrie 2025, conducerile executive ale celor trei instituții trebuie să prezinte Guvernului o nouă grilă de salarizare care să prevadă o reducere de 30% a tuturor salariilor și indemnizațiilor existente la 1 iulie 2025. În paralel, vor fi întocmite noi organigrame care să diminueze cu 10% numărul posturilor de specialitate și cu 30% pe cele din serviciile suport, raportat la situația de la 1 ianuarie 2025.
Tăierile vor afecta inclusiv conducerea instituțiilor: salariile și indemnizațiile membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE, ale Consiliului ASF și ale conducerii ANCOM vor scădea cu 30% față de nivelul din iulie 2025. Noile organigrame și niveluri de salarizare vor intra în vigoare cel târziu la 1 ianuarie 2026.
Motivația Guvernului
Executivul explică în expunerea de motive că aceste măsuri sunt necesare pentru „reducerea cheltuielilor publice, consolidarea stabilității financiare și transparentizarea gestionării banului public”, în concordanță cu jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și cu angajamentele asumate față de Comisia Europeană.
Noi reguli pentru companiile de stat
Proiectul mai prevede reforme importante în guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, printre care:
-
consilii de administrație restrânse (3 membri la regiile autonome, 3-5 membri la societățile de stat);
-
criterii mai stricte de experiență pentru administratori și directori;
-
limitarea remunerațiilor la maximum două ori media câștigului salarial mediu brut pe ramură, cu excepții pentru companiile mari sau listate;
-
plafonarea beneficiilor la echivalentul a două indemnizații fixe pe an;
-
un sistem de indicatori de performanță în care indicatorii financiari vor avea pondere majoritară.
Guvernul consideră că aceste modificări vor duce la o profesionalizare sporită a conducerilor companiilor de stat și la alinierea guvernanței corporative la standardele OCDE.
Ce urmează
Proiectul se află în transparență decizională și, după încheierea consultărilor publice, va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
Dacă măsurile vor fi aplicate în forma actuală, personalul din ASF, ANRE și ANCOM va avea salariile și indemnizațiile reduse cu peste 30%, iar câteva sute de posturi vor fi eliminate până la începutul anului 2026.















