Programul Casa Verde Fotovoltaice nu va avea un plafon redus pentru sprijinul oferit de stat. Cu toate că inițial se discuta despre o reducere până la 10.000 de lei, sprijinul rămâne neschimbat la 20.000 de lei. De asemenea, există și alte noutăți cu privire la acest program.
Firma care a dat în judecată Administrația Fondului de Mediu din cauza neconfirmării sale ca instalator în program s-a retras din proces, ceea ce înseamnă că programul Casa Verde Fotovoltaice poate fi reluat.
În acest moment, există 87.000 de beneficiari care așteaptă să-și monteze panouri fotovoltaice și care s-au înscris în această etapă.
Probabil că începând din ianuarie 2024 vor fi montate primele panouri fotovoltaice.
Proiectul de ordonanță de urgență publicat miercuri prevedea o reducere la jumătate a valorii tichetelor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice, însă această măsură nu a fost implementată, iar sprijinul rămâne la 20.000 de lei.
„În anul 2024, finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională este în sumă de 10.000 lei/ solicitant”, se preciza în OUG publicată miercuri.















