Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Turcanu, și viceprim-ministrul moldovean pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, s-au întâlnit la Chișinău luni, pentru a discuta despre cooperarea bilaterală în ceea ce privește procesul de integrare europeană al țării vecine.
,,O plăcere deosebită să o felicit azi pe Cristina Gherasimov pentru preluarea mandatului de viceprim-ministru pentru integrare europeana a R. Moldova. In cadrul discuției am trecut în revista cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor europene dintre București si Chișinău precum si asistenta acordata deja de România în acest domeniu. Am asigurat pe viceprim-ministrul Gherasimov de continuarea sprijinului nostru în toate domeniile unde este necesar. Integrarea europeana a R. Moldova este un obiectiv prioritar, care necesita eforturi susținute si consecvente. Rămânem alături de conducerea pro-europeana de la Chișinau pe calea reformelor si modernizarii R. Moldova”, a scris diplomatul român pe pagina sa de Facebook.
,,În discuția de azi cu ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu, am vorbit despre consolidarea parteneriatului nostru strategic, îndeosebi în sfera cooperării bilaterale cu privire la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. I-am adresat, cu această ocazie, sincere mulțumiri pentru sprijinul continuu și necondiționat al României pe toate planurile. Totodată, am căzut de acord asupra importanței unei coordonări strânse între Biroul pentru Integrare Europeană și instituțiile de la București care ne pot oferi suport și expertiză în cursul negocierilor de aderare”, a notat Cristina Gherasimov pe internet.
O altă întrevedere
Tot luni, viceprim-ministrul moldovean pentru integrare europeană a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău.
,,Imediat după ceremonia de învestire am avut, la Casa Guvernului, o întâlnire foarte bună cu Ambasadorul Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în țara noastră. În cursul întrevederii, am reiterat angajamentul ferm al Republicii Moldova și al tuturor instituțiilor implicate de a accelera procesele necesare pentru începerea negocierilor cu Comisia Europeană.Am discutat despre inițierea cât mai curând a etapei de screening pentru a evalua gradul de conformitate a legislației moldovenești cu standardele europene, despre necesitatea stabilirii unui calendar comun de acțiuni pentru acest an, precum și despre elaborarea și aprobarea cadrului de negocieri, care să țină cont de importanța transparenței, coerenței și predictibilității acestui proces.Continuăm să colaborăm strâns pentru succesul integrării europene a Republicii Moldova”, a informat Cristina Gherasimov.
















