Celebrul medic legist Mina Minovici, căruia Institutul Naţional de Medicină Legală îi poartă numele, a avut un frate la fel de celebru, Nicolae Minovici (1868-1941), care a îmbrăţişat aceeași meserie şi a făcut performanţă în activitatea sa.
De ce a îmbrățișat Nicolae Minovici pericolul? Medicul legist și cele 12 experimente de auto-spanzurare
Nicolae Minovici, părintele societăţii „Salvarea”, prima de acest fel din ţară şi din spaţiul balcanic, cel care a înfiinţat şi primul Spital de Urgenţă din România – al doilea din Europa după cel de la Moscova -, ilustru medic legist, alături de fratele său Mina Minovici, şi mare iubitor de artă.
Nicolae Minovici provenea dintr-o familie extrem de numeroasă, iar fraţii lui mai mari, Mina şi Ştefan, aveau să-i influenţeze cariera profesională, cei doi remarcându-se la rândul lor în domeniul medicinei legale şi al farmaciei, potrivit newsweek.ro.
Unul dintre cele mai neobişnuite studii ale sale a fost cercetarea morţii prin spânzurare, fiind propriul cobai pentru experienţele sale.
Nicolae Minovici s-a născut la 23 octombrie 1868, la Râmnicu Sărat, fiind cel de-al şaptelea copil al familiei lui Ştefan Minovici, un negustor de vite, şi al Sofiei Minovici, originară din Brăila. Interesant este faptul că bunicul său, Ştefan Mina, provenea din Tetovo, oraş din Macedonia, şi a ajuns în Ţara Românească, dorindu-şi să-şi schimbe destinul, însă aici i se schimbă şi numele, din Mina în Minovici.
Nicolae a fost, încă din copilărie, o fire încăpăţânată, îndărătnică, dar şi voluntară, şi a demonstrat pasiuni aparte pentru ştiinţe şi artă. A urmat cursurile primare la Şcoala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absovit în Bucureşti, la Sfântul Sava.
În anul 1891, după absolvirea bacalaureatului, s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte, cursuri pe care le-a frecventat timp de un an. Apoi, sub influenţa fratelui său mai mare, Mina, se înscrie la Facultatea de Medicină, însă pasiunea pentru artă avea să-i rămână pentru tot restul vieţii, Nicolae devenind un dedicat colecţionar de obiecte de artă, mai ales de artă populară din spaţiul românesc.
Pe durata studenției, Nicolae Minovici a lucrat ca desenator și preparator al sălii de disecție, ulterior al clinicii și Institutului de Chirurgie și Ginecologie. De asemenea, a fost preparator și apoi asistent la Catedra de Histologie.
În anul 1896, Nicolae Minovici a realizat identificarea autorului unui furt comis într-o tipografie cu ajutorul urmelor lăsate de mâini. Acest moment a marcat debutul identificării unui infractor pe baza urmelor digitale în țara noastră.
În 1898, Nicolae Minovici a obținut titlul de doctor în medicină cu lucrarea „Tatuajele în România”, prima abordare a acestei teme în țara noastră. Pentru această lucrare, a studiat aproximativ 15.000 de tatuaje de pe cadavrele de la Institutul de Medicină Legală.
Între anii 1899-1901, Nicolae și-a continuat studiile la Berlin și și-a desfășurat practica la Institutul de Anatomie Patologică și la Spitalul „Moabit”. Stagiul la Berlin i-a oferit oportunitatea de a interacționa și a schimba experiență cu personalități de renume din domeniul medical.
După întoarcerea în România, în 1902, a fost numit medic legist la parchetul Tribunalului Ilfov, a fost ales subdirector al Institutului Medico-Legal și a ocupat funcția de profesor de medicină legală la Școala de Științe de Stat.
În anul 1904, a publicat lucrarea „Studiu asupra spânzurării”, unica în medicina românească. Prin această lucrare, medicul a experimentat autostrangularea de mai multe ori, înregistrând rezultate și observații relevante asupra efectelor asupra corpului uman.
Nicolae Minovici a fost și primar al sectorului III al Capitalei în perioada interbelică, precum și al comunei Băneasa. În plus, a donat întreaga sa avere Primăriei București pentru sprijinirea copiilor abandonați sau orfani.
După pensionare, Nicolae Minovici a mai trăit trei ani, până în 26 iunie 1941, când a încetat din viață din cauza unui cancer la laringe.

















