Discursul prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, la prezentarea Planului Simion pentru reindustrializarea României:
De ce are România nevoie de un plan? De ce are nevoie România de planul Simion pentru reindustrializarea țării și de ce avem nevoie de un președinte patriot care să ducă toate aceste lucruri la îndeplinire. Astăzi avem un deficit comercial la nivelul anului 2023 de aproape 30 de miliarde de euro. Acest deficit îl avem în fiecare an după 1989, și el nu se acoperă decât prin prin împrumuturi. De aceea am ajuns la o datorie istorică aproape 200 de miliarde de euro. Și în acest an nu se întrevede nicio posibilitate de a scădea datoria sau deficitul comercial.
Și vreau să vorbesc puțin și despre trecut. Eu sunt din Piatra Neamț, foarte aproape de oraș. Exista complexul industrial chimic de la Săvinești. Acolo lucrau câteva zeci de mii de oameni. Se produceau, printre altele, spre exemplu, fibre textile, atât pentru industria textilă, adică să facă mai departe pânze, dar și pentru construcția de anvelope. Se produceau materiale plastice din gaz, se făcea îngrășământ. Toată această industrie a fost falimentată de băieții deștepți. Românii de acolo au fost nevoiți, adică. Frații mei au fost nevoiți să părăsească țara.
De aceea avem astăzi 5 6 milioane de români care lucrează dincolo de granițele țării. Foarte aproape, la Iași, exista Complexul Textil Victoria. La București exista APACA. Peste 400.000 de români lucrau în industria textilă. Se produceau haine nu doar pentru români. Hainele românești se vindeau în toată lumea, cu precădere în Europa, chiar în Europa Occidentală. Marea majoritate a celor care lucrau în această industrie erau femei. Astăzi, această industrie nu mai există în România. Nu mai producem material textil, foarte puțin nesemnificativ față de nivelul de atunci. Tot la Iași se produceau utilaje grele, la Iași, București, IMGB. La IMGB se produceau echipamente grele Cluj, Timișoara. În toate marile orașe din România exista industrie grea.
Nu există în nicio țară puternică din lume fără industrie grea
Această industrie producea echipamente pentru fabrici. Toate au fost demolate. Dacă au făcut niște mall-uri prin ele sau construcții rezidențiale, este mare lucru. Și aici lucrau câteva sute de mii de români. Pentru această industrie se foloseau oțel sau produse din industria metalurgică, alt tip de metal. La Galați se producea Oțelul, la Târgoviște, în Hunedoara. Și mai existau și alte orașe din țară în care existau astfel de investiții. Erau în jur de jumătate de milion de români lucrau în industria siderurgică.
Astăzi am fost închiși să nu mai producem nici măcar o singură bară de oțel beton. Importăm oțel beton de 1,5 miliarde de euro în fiecare an, pentru că acum zece ani aproximativ, s-a cedat și ultimul complex, cel de la Târgoviște, și statul român nu a făcut nimic pentru a soluționa această problemă. Până astăzi, Oțelul, care era produs la Galați, unde lucrau în vârf 50.000 de români, era folosit și pentru industria constructoare de nave.
România avea cea mai mare flotă din estul Europei, flotă comercială. Era a patra flotă comercială a lumii. Aveam peste 300 de nave pe șantierul naval din Constanța. Se reparau, întrețineau sau se construiau nave noi, atât pentru România, cât și pentru afară. Astăzi, dacă mai scoatem câte o navă din reparații din șantierele navale din România, Mânia reprezintă o mare minune aici, la atelier. În atelierele Grivița se producea, se repara sau se întreținea și material rulant, adică locomotive și vagoane de tren.
Același lucru se făcea și la Craiova, de către Electroputere Craiova. Existau locomotive produse în România cu tehnologie și importată, motoare Siemens de foarte bună calitate. Marea majoritate a locomotivelor care circulă astăzi și care au aproape 50 de ani au fost produse aici, în România. Nici această industrie nu mai există astăzi. Preferă să importe în loc să ia de la Astra Arad sau de la din Craiova materialul rulant că există astăzi unități mici, private de producție. Se preferă importarea lor din Turcia, din Italia, de oriunde, numai să nu ofere locuri de muncă aici în țară.
Și am să mă opresc aici, pentru că exemplele sunt mult prea multe. Toată industria românească a fost distrusă pentru a fi furată. Restul că era depășită, este doar un pretext, pentru că toată tehnologia și aceste fabrici au fost construite în anii 70/80 cu tehnologie occidentală. Aici vorbim despre acea datorie pe care regimul dinainte de 1989 a folosit-o strict pentru investiții și nu pentru consum și care oricum era de 20 de ori mai mică decât datoria pe care noi o avem astăzi. Dacă ne uităm spre Italia, Germania, Marea Britanie și când coborâm cu avionul, o să vedeți multe hale mici. În Italia este plin. Acolo sunt unități de producție. Nu spun că avem nevoie de unități mari de producție, deși avem nevoie și de campioni economici, dar cred că în fiecare localitate din România, așa cum scrie și în planul Simion, trebuie să avem o mică făbricuță.
