O inițiativă de finanțare cu un buget considerabil de 102.421.176 euro pare să fi avut un început greoi, chiar dacă mulți fermieri au o mare nevoie de sprijin în acest domeniu.
Este vorba despre intervenția DR-26 – „Înființarea sistemelor de irigații”, inclusă în cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, prin care fermierii pot obține finanțare de până la 500.000 euro per fermă pentru implementarea sistemelor locale de irigații, sprijinul public nerambursabil acoperind 65% din cheltuielile eligibile. Măsura a fost lansată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) la data de 15 ianuarie 2024, ora 09:00, cu termenul limită inițial stabilit pentru data de 14 mai 2024, ora 16:00.
Cu toate acestea, un material informativ publicat în decembrie pe site-ul instituției a stârnit confuzie printre fermieri cu privire la momentul în care trebuie depus avizul de gospodărire a apelor, menționat ca document obligatoriu în Ghidul solicitantului. Această situație i-a determinat pe reprezentanții AFIR să ofere clarificări suplimentare în acest sens, la data de 14 februarie 2024.
În cele din urmă, pentru a încuraja fermierii să acceseze programul de finanțare a sistemelor locale de irigații la nivel de fermă, s-a decis prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor.
„Pentru a veni în sprijinul solicitanților, în vederea obținerii în timp util a Avizului de Gospodărire a Apelor, necesar în etapa Studiului de fezabilitate a depunerii proiectelor, vă comunicăm că sesiunea de depunere de proiecte pentru intervenția DR 26 – «Înființarea sistemelor de irigații» se va prelungi cu o perioadă de două luni, ulterior datei de 14 mai 2024. Pragul de selecție al proiectelor în perioada de prelungire menționată mai sus va fi de 30 de puncte”, se arată într-o notă de informare publicată pe site-ul AFIR.

















