Președintele interimar Ilie Bolojan l-a numit premier interimar pe vicepremierul și ministrul de Interne Cătălin Predoiu, după demisia de luni seară a lui Marcel Ciolacu și decizia PSD de a ieși de la guvernare.
Anunțul Administrației prezidențiale:
„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe domnul Marcel Ciolacu, la Palatul Cotroceni, care și-a înaintat oficial demisia din funcția de prim-ministru.
În temeiul prevederilor constituționale, Președintele interimar al României a luat act de demisia domnului Marcel Ciolacu și a semnat marți, 6 mai 2025, decretul prin care se constată vacanța funcției de Prim-ministru al Guvernului României.
Totodată, președintele Ilie Bolojan a semnat decretul pentru desemnarea domnului Marian-Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului guvern”.
Cătălin Predoiu este și președinte interimar al PNL.

















