Valentin Ivancea, Președintele Consiliului Județean Bacău, a anunțat încheierea procesului de evaluare și selecție a proiectelor non-profit depuse de organizațiile neguvernamentale din județ. Aceste proiecte vor beneficia de finanțare pentru activități de interes general, în conformitate cu Legea 350/2005, suma totală alocată fiind de 1.200.000 lei.
Fondurile vor fi distribuite către 26 de proiecte care abordează trei domenii cheie pentru dezvoltarea comunității: cultură, social și tineret. Proiectele selectate sunt structurate astfel:
9 proiecte culturale, cu o finanțare totală de 300.000 lei,
11 proiecte sociale, beneficiind de 600.000 lei,
6 proiecte pentru tineret, care vor primi 300.000 lei.
„Felicit reprezentanții ONG-urilor băcăuane care au depus proiecte pentru activități în beneficiul comunității. Echipa din cadrul Consiliului Județean se va implica și va acorda suportul necesar pentru derularea acestora, astfel încât aceste inițiative să fie implementate eficient și să dezvolte aceste trei domenii majore de interes (cultură, social, tineret)„, a declarat Valentin Ivancea.
Proiectele se vor derula până pe 15 noiembrie 2024.
















