Dacă creșterea prețurilor la alimente este speculă curată și a îngenunchiat toți românii, cred că nu există încă un termen pentru a defini nesimțirea cu care au crescut prețurile la materialele de construcții.
Exemplele date de Dragoș Damian
Am să dau două exemple. În 2020/21 am primit o aprobare pentru un depozit ultramodern de produse farmaceutice, la un cost evaluat atunci de 3,1 milioane de Euro. Evident că nu am putut începe construcția în pandemie sau pe parcursul anului 2022, din cauza problemelor legate de lanțurile de aprovizionare. Noua evaluare făcută la începutul anului 2023 indică un cost estimat de 5,6 milioane de Euro, o creștere de 80%, aproape toată creșterea provenind din costurile la materialele de construcții.
O situație similară s-a întâmplat și cu costurile de modernizare a clădirii administrative, estimate la 0,25 milioane de Euro în 2020, care au devenit 0,45 milioane Euro în 2023, o dublare datorată creșterii costurilor materialelor de construcții.
Guvernul vrea să dea subvenții constructorilor pentru a suporta povara creșterii materialelor de construcții. Cine dă subvenții producătorilor industriali care își fac fabrici în România și care se confruntă cu astfel de evoluții ale prețurilor? Dacă continuă spirala creșterii costurilor materialelor de construcții cei care aveau planuri să facă fabrici în România vor renunța, astfel încât vom pierde mult dorita reindustrializare a țării.
Încep să cred că are dreptate Marcel Ciolacu când vorbește de „taxa de solidaritate”, mai potrivit ar fi să-i spună „taxa pe obrăznicie” și s-o aplice tutoror celor care și-au dublat prețurile în ultimii 2 ani profitând de pandemie, criza energetică și criza de materii prime provocată de război.
Acum se vede de fapt de unde a crescut economia României, din majorări incredibile de prețuri la absolut toate produsele. Așa ceva este nesustenabil, va îngenunchia în primul rând oamenii de rând și mai apoi întregi sectoare economice, care nu au cum să se dezvolte sub povara unor astfel de costuri.