Leonardo Badea, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a discutat despre politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice, evidențiind provocările cu care se confruntă România, dar și oportunitățile pe care trebuie să le fructifice.
O contribuție importantă la calitatea vieții pentru noi, dar mai ales pentru generațiile care urmează o are modul în care vom reuși să protejăm mediul prin dezvoltarea unor activități economice sustenabile, diminuarea poluării și implementarea principiilor economiei circulare.
Figura 1: Anomalii ale nivelului global al temperaturii medii anuale înregistrate de diferite organisme de cercetare și monitorizare a climei (comparativ cu perioada 1951 – 1980, grade Celsius)
Acordul de la Paris, adoptat în anul 2015 în temeiul Convenției cadru a ONU cu privire la schimbările climatice (UNFCCC) din anul 1992, a stabilit obiectivul privind limitarea creșterii temperaturii medii la nivel global sub 2 grade Celsius față de perioada preindustrială și continuarea eforturilor de limitare, pe cât posibil, a acesteia la 1,5 grade Celsius, introducând totodată măsuri cadru de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, cărora li se atribuie în principal aceste efecte nocive.
Schimbările climatice constituie, fără doar și poate, o provocare majoră a vremurilor pe care le trăim, care afectează toate țările și regiunile lumii. Suntem așadar în fața unei probleme globale, care nu are granițe și care necesită un efort comun și acțiuni concrete corelate la nivel internațional. Pe de altă parte, urgența tot mai mare privind abordarea schimbărilor climatice și nevoia de coordonare a politicilor naționale reprezintă aspecte care contribuie din ce în ce mai mult la remodelarea economiei mondiale.
Tranziția verde este unul dintre factorii care generează probabil o nouă eră a politicii industriale și revoluții tehnologice cu implicații economice de anvergură. Politicile climatice vor modifica din ce în ce mai mult structura economiilor și vor avea efecte asupra fluxurilor comerciale și financiare la nivel global, necesitând un amplu proces de cooperare transfrontalieră.
Pentru a încerca să atenueze această presiune a încălzirii globale, majoritatea țărilor dezvoltă o serie de politici, cadre instituționale și demersuri legislative. Deși consacrate în convențiile internaționale de drept al mediului în conformitate cu principiul responsabilităților comune, politicile privind tranziția climatică sunt diferite de la o țară la alta. Acordul de la Paris se bazează pe contribuții stabilite la nivel național ale țărilor care au aderat la acest demers, dar care sunt circumstanțiate în funcție de specificul fiecărei economii în parte.
Deși eforturile s-au intensificat în ultimii ani și în pofida acordurilor menționate, încă nu există, din păcate, suficientă unitate reală la nivel global în ce privește viziunea asupra politicilor de tranziție. Abordările diferă de la inițiative precum tarifarea carbonului, la strategii bazate pe subvenții (de exemplu, pentru cercetare-dezvoltare și inovare) sau la îmbinarea unor astfel de mecanisme într-un mix de politici ecologice.
Este firesc ca opțiunile privind politicile climatice să fie influențate de condițiile macroeconomice ale fiecărei țări sau de contextul politic al acestora. Unele politici au în vedere, de exemplu, tarifele, sau măsurile vamale și de reglementare, în timp ce alte țări adoptă așa-numitele măsuri bazate pe cheltuieli, care vizează atât partea de ofertă, având ca scop diminuarea costurilor de producție (de ex. prin subvenții, granturi, stimulente fiscale ș.a.), cât și partea de cerere, cu impact în ceea ce privește consumul gospodăriilor pentru diferite bunuri sau servicii (de ex. facilități fiscale pentru achiziționarea vehiculelor electrice).
Totodată, diferențele privind țintele stabilite din perspectiva tranziției climatice sunt uneori accentuate de decalajele de implementare care decurg din faptul că eforturile propriu-zise ale țărilor nu sunt întotdeauna proporționale cu țintele stabilite și cu potențialul real al acestora. Diminuarea acestor decalaje s-ar putea realiza însă prin mecanisme de cooperare regională și chiar globală, bazate pe asigurarea surselor de finanțare și pe evoluțiile tehnologice. Ca întotdeauna, investițiile și inovarea joacă un rol esențial în realizarea obiectivelor economice, în cazul de față al celor legate de realizarea tranziției verzi.
Potrivit datelor din Atlasul global al carbonului, cea mai mare contribuție la emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial o au, desigur, economiile avansate (în principal China și SUA), în timp ce emisiile țărilor cu venituri medii și mici au crescut doar mai recent. Uniunea Europeană este considerată, de asemenea, un mare generator de gaze cu efect de seră la nivel mondial.
