Lucrările la Autostrada Moldovei A7, secțiunea Focșani–Bacău, progresează într-un ritm alert, iar noi imagini de pe șantier confirmă avansul semnificativ al acestora. Proiectul este realizat de asocierea de firme românești UMB – Spedition UMB SRL, SA&PE Construct SRL și Tehnostrade SRL și este împărțit în trei tronsoane.
Lotul 1: Focșani – Domnești Târg
Primul tronson, cu o lungime de 35,6 km, a început în martie 2023, iar termenul de finalizare este luna septembrie 2025. Stadiul fizic al lucrărilor este de 37%, iar progresul financiar este de 15,97%. Valoarea contractului este de peste 2,35 miliarde lei, fără TVA.
Lotul 2: Domnești Târg – Răcăciuni
Al doilea tronson, de 38,78 km, a debutat în luna mai 2023, cu termen de finalizare în noiembrie 2025. La acest moment, stadiul fizic al lucrărilor este de 36%, iar cel financiar de 15,21%. Contractul are o valoare de aproximativ 2,48 miliarde lei, fără TVA.
Lotul 3: Răcăciuni – Municipiul Bacău
Ultimul tronson, cel mai scurt (21,52 km), este și cel mai întârziat. Lucrările au un stadiu fizic de doar 20%, cu o execuție financiară de 11,98%. Acesta este programat să fie finalizat în noiembrie 2025, iar contractul are o valoare de 1,67 miliarde lei, fără TVA.
Toate cele trei contracte au fost semnate pe 28 decembrie 2022, iar deschiderea întregii secțiuni Focșani–Bacău este estimată pentru anul 2025, dar există posibilitatea ca o parte din lucrări să fie amânate pentru 2026.

















