Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată la peste 700 de blocuri, pentru efectuarea lucrărilor de reparații și mentenanță, a informat luni Termoenergetica. „Intervențiile vor avea durate diferite de realizare, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări. Aceste reparații sunt urgente, fiind determinate de avariile apărute în urma funcționării rețelei la temperaturi exterioare scăzute”, a precizat compania într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Vor avea loc următoarele intervenții:
– În zona Bulevardului Ion Mihalache din Sectorul 1, lucrările nu vor afecta furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură către consumatori. Acestea se vor desfășura din 24 martie, ora 08:00, până în 28 martie, ora 23:00. Conducta din această zonă a fost pusă în funcțiune în anul 1976.
– În zona Bulevardului Energeticienilor din Sectorul 3, Compania Municipală Energetica Servicii București SA va efectua lucrări de mentenanță, impunând sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 10 puncte termice (183 blocuri) din 24 martie, ora 09:00, până în 26 martie, ora 23:00.
– În zona străzilor Secerei și Cărăruia din Sectorul 4 se vor efectua lucrări de reparație a conductelor, determinând sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către un punct termic (21 blocuri și un agent economic – Alex Impex SRL), din 26 martie, ora 09:00, până în 28 martie, ora 23:00. Conducta din această zonă a fost pusă în funcțiune în anul 1987.
– Pe Calea Rahovei și pe Șoseaua Alexandriei din Sectorul 5 se vor realiza lucrări de reparație a conductelor, impunând sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 27 puncte termice (523 blocuri) din 24 martie, ora 09:00, până în 28 martie, ora 23:00. Conducta din această zonă a fost pusă în funcțiune în anul 1987.
– În zona intersecției străzilor Orșova și Dreptății din Sectorul 6 se vor efectua lucrări de remediere a unei avarii, impunând sistarea furnizării agentului termic către două puncte termice și două module (10 blocuri). Activitatea se va desfășura din 24 martie, ora 09:00, până în 26 martie, ora 23:00. Conducta corespunzătoare acestui tronson a fost pusă în funcțiune în anul 1990.
– În zona Străzii Drumul Taberei din Sectorul 6 se vor efectua lucrări de remediere a unei avarii, impunând sistarea furnizării agentului termic către un punct termic (9 blocuri). Activitatea va avea loc din 25 martie, ora 09:00, până în 26 martie, ora 23:00. Conducta aferentă acestui tronson a fost pusă în funcțiune în anul 2010.
„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru a soluționa problemele apărute. Vă reamintim că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este strâns legată de starea de degradare a conductelor”, se precizează în comunicat.
Clienții pot obține informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau pot apela la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.
















