Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a avut un rol important în ceremonia de semnare a contractelor de finanțare pentru dotarea și modernizarea școlilor prin PNRR. Acest eveniment s-a desfășurat la Palatul Victoria și a adunat în prezența sa pe prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Educației, Ligia Deca, și ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.
În cadrul acestui proiect, Consiliul Județean Botoșani, împreună cu Palatul Copiilor, primăriile și liceele din județ, au depus un număr de 91 de proiecte pentru 137 de unități de învățământ, inclusiv grădinițe, școli, licee și Palatul Copiilor. Valoarea totală a acestor proiecte, care au fost acceptate pentru finanțare prin PNRR, se ridică la aproximativ 155 de milioane de lei, adică peste 31 de milioane de euro. Obiectivele acestor proiecte includ dotarea școlilor cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, precum și modernizarea prin dotarea cu laboratoare inteligente.
Aceste investiții au ca scop îmbunătățirea condițiilor de învățare și dezvoltare pentru elevi, oferindu-le oportunitatea de a beneficia de facilități moderne și tehnologii avansate în procesul educațional. Prin această inițiativă, Doina Federovici și echipa sa demonstrează preocuparea pentru calitatea educației și dezvoltarea comunității din Botoșani.
Trebuie să le asigurăm cele mai bune condiții de învățare și mă bucur că acest lucru a fost înțeles de către primarii și directorii liceelor din județ și au aplicat. Felicitări tuturor, pentru că au înțeles necesitatea creșterii capacității sistemului educațional de a se adapta la nevoile actuale ale elevilor și cerințelor pieței muncii determinate de progresul tehnologic și pentru că au dat curs oportunităților de finanțare asigurate prin PNRR”, a declarat Doina Federovici.
Consiliul Județean Botoșani a aplicat pe această axă din PNRR cu proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a unităților de învățământ special și conexe”, a cărui valoare se ridică la aproximativ 1,5 milioane lei. Acesta prevede dotarea Școlilor Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani și „Ion Pillat” Dorohoi aflate în subordinea Consiliului Județean, precum și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE).
La Școala Specială „Sfântul Stelian” se va dota un laborator de informatică și un atelier de croitorie.
La Școala Specială „Ion Pillat” se are în vederea dotarea a 18 săli de clasă, cu mobilier, echipamente pentru organizarea învățării în mediul virtual și materiale didactice specifice, a unui laborator de informatică, a două cabinete de asistență psihopedagogică, a sălii de sport și a trei ateliere: croitorie, mecanică, construcții și instalații civile.
Pentru CJRAE s-a aplicat în vederea dotării unui cabinet de asistență psihopedagogică cu mobilier și materiale didactice. „Ne-am angajat că vom fructifica orice oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea județului și asta facem. Suntem lângă copiii noștri speciali și lângă familiile lor, pentru că avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate. Pe lângă aceste finanțări prin PNRR, la cele două școli speciale mai avem proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală, în diferite stadii de implementare, în valoare de 4 milioane de euro. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării”, a conchis Doina Federovici.