Cândva închisă în fața oricărei forme de imigrație, țara, la fel ca majoritatea celor din centrul și estul Europei, s-a deschis de câțiva ani către străini, sub presiunea angajatorilor care se plâng de lipsa forței de muncă.
Cu cele 1.100 de paturi repartizate în trei clădiri, căminul muncitoresc din cartierul Komitat București Sud este un adevărat mix de culturi. Nepalezi, indieni, bengalezi, srilankezi… Imigranți din Asia intră și ies continuu din căminele dotate cu camere video și pază, instalate într-o suburbie rezidențială a capitalei României. „Am sosit aici în urmă cu șase luni ca să lucrez pentru [livratorul] Glovo”, ne spune Naresh Chaudhary, un bărbat nepalez de 38 de ani, între două apeluri către mama lui de acasă, din camera pe care o împarte cu alți trei nepalezi.
Tânărul pretinde că câștigă de două ori mai mult decât în Nepal pentru a livra mese calde bucureștenilor, care s-au obișnuit treptat cu acești livratori care nu vorbesc o boabă de română. „Este prima dată când vin aici”, explică Chaudhary, care a vizitat anterior Malaezia și Arabia Saudită. La fel ca toți vecinii săi de cămin, a aterizat în București „mulțumită unei agenții de recrutare” din această țară est-europeană care se confruntă cu o lipsă flagrantă de forță de muncă, din cauza plecării a milioane de locuitori către Europa de Vest după aderarea la Uniunea Europeană în 2007.
Alături de el, un alt nepalez, Sherpa Pemba, în vârstă de 32 de ani, recunoaște și el că nu a auzit niciodată de România înainte de a sosi aici, dar spune că „românii sunt drăguți”, deși a devenit rapid dezamăgit de condițiile sale de muncă. Chiar dacă lucrează mai mult de unsprezece ore pe zi pentru Glovo, spune că nu reușește niciodată să obțină suficiente livrări pentru a depăși nivelul minim cerut de angajator. „Încă nu am reușit să trimit bani familiei mele”, se plânge el, în ciuda contractului care îi garanta un salariu lunar de 550 de euro.
Problema forţei de muncă
„Ar trebui să petreacă mai mult timp în centrul orașului pentru a primi mai multe comenzi”, spune Valeriu Nicolae, directorul căminului, pentru a justifica aceste plângeri care ar fi „cazuri izolate” în rândul celor peste 120.000 de străini non-europeni care locuiesc acum în România. Acest fost diplomat a avut fler când a înființat, în 2016, compania de cămine private Komitat, care oferă companiilor românești cazare pentru muncitorii lor cu doar 6 euro pe noapte. Komitat oferă acum cazare pentru peste 4.000 de lucrători, în mare parte asiatici, care lucrează în special „în hotelurile Marriott, la McDonald’s sau în supermarketurile Delhaize /Mega Image, n. trad/”.
Multă vreme complet închisă oricărei forme de imigrație, România, ca și majoritatea țărilor din centrul și estul Europei, s-a deschis de fapt către străini de câțiva ani, sub presiunea angajatorilor care se plâng de dificultăți în recrutarea de personal, accentuată de redresarea economică post-Covid. „Cu 6 milioane de români care lucrează în străinătate și o natalitate în scădere, avem o problemă serioasă de forță de muncă pentru economia noastră”, își amintește Romulus Badea, partener la Soter, o firmă fiscală care a dezvoltat o afacere înfloritoare de recrutare internațională pentru a le satisface nevoile.
Acest avocat călătorește constant prin Asia în căutarea lucrătorilor, „cunoscuți pentru flexibilitatea lor și pentru înțelegerea culturii muncii”, și care se pot aștepta să câștige de patru până la cinci ori mai mult emigrând în România – chiar dacă salariul minim local nu depășește 660 euro brut.
„Criza recrutării este de așa natură, încât am adus chiar și trei nepalezi gata să lucreze ca ciobani pentru a supraveghea asupra turmelor de oi”, spune el. „Intrăm într-un proces care a avut loc în Europa de Vest cu câteva decenii în urmă”, declară Sorin-Mihai Grindeanu, vicepreședintele Partidului Social Democrat de guvernământ și ministru al transporturilor, care consideră că „mai ales companiile de construcții sunt foarte fericite” cu această forță de muncă.
Chiar dacă țara nu a avut până acum aproape niciun lucrător străin non-european, subiectul imigrației nu face prea multe valuri în societate, dincolo de câteva acte izolate de rasism. „În orașele mari, românii sunt pregătiți /pentru o astfel de realitate/”, a spus ministrul.
Purtătorul de cuvânt al partidului naționalist de dreapta Alianța pentru Unitatea Românilor, deputatul Dan Tănașa, denunță „imigrația necontrolată care sosește în România”. Dar respingerea imigranților este departe de a fi principalul mesaj de campanie al acestui partid în vederea alegerilor europene din 9 iunie.
În spatele mesajelor de fațadă care îndeamnă românii din diaspora să se întoarcă, cea mai mare parte a clasei politice pare să se fi împăcat cu ideea că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. „Când am întâlnit români care locuiesc în Italia, i-am întrebat de ce nu se întorc, acum când salariile sunt aproape aceleași între cele două țări ale noastre în sectorul construcțiilor. Mi-au spus că au plecat acum douăzeci de ani, iar copiii lor au devenit acum mici italieni”, ne spune Grindeanu, care nu exclude ca același proces să se întâmple, într-o bună zi, pentru srilankezii și nepalezii proaspăt sosiți.
Această nouă imigrație a permis țării să revină, în anul 2022, la o creștere demografică – pentru prima dată de la sfârșitul comunismului. Pentru moment, însă, foarte puțini asiatici îndrăznesc să se stabilească cu adevărat aici, aducând cu ei și familiile lor. O parte semnificativă dintre ei visează în mod deschis să meargă puțin mai spre vest.
„Am pierdut o mulțime de srilankezi și vietnamezi, care au preferat să plece ilegal, în special în Portugalia”, se plânge Radu Dimitrescu, șeful unui grup de restaurante de lux din capitală, care acum are doar douăzeci de angajați străini, pentru că mulți dintre ei au dispărut pentru a lucra ilegal în altă parte a Uniunii Europene.
Intrarea României în spațiul Schengen pe 31 martie ar putea întări și mai mult această tendință, ca urmare a eliminării tuturor controalelor la frontieră.
Dar, în ciuda tuturor acestor limitări, o mică comunitate de asiatici se conturează a fi permanentă. Sam Fernando, de exemplu, a sosit din Sri Lanka în 2019 pentru a lucra ca barman, înainte de a se recalifica în mecanica auto din cauza crizei Covid-19. Angajat acum într-un garaj, acest mecanic jovial câștigă până la 4.000 de lei (800 de euro) pe lună, și a preluat obiceiul de a „participa la sesiuni de pescuit” alături de colegii săi vorbitori de română, o limbă pe care începe să o învețe bine.
„Desigur, există țări în care poți să câștigi un trai mai bun, dar aici îmi place”, se justifică tânărul de treizeci de ani, care și-a convins alți doi concetățeni să-l urmeze. Unul dintre ei este muzician în timpul liber. În septembrie 2023, trupa sa, numită „RO94” – pentru „România” și codul telefonic al țării sale, Sri Lanka (+94) – a susținut primul concert de muzică srilankază din istoria României, într-o sală bucureșteană ticsită de compatrioți.
