În ianuarie 2024, indicele prețurilor materiilor prime agricole a crescut ușor față de decembrie 2023, după o scădere cu 1% în trimestrul al patrulea al anului precedent, această evoluție în prima lună a anului curent fiind în răspuns la avansul ușor al prețurilor bumbacului și cauciucului natural.
Indicele, care a fost în medie cu 4% mai mic în 2023 comparativ cu 2022, este estimat să înregistreze o creștere marginală în 2024, pe măsură ce cererea se va consolida. Totuși, BM atrage atenția că o creștere globală mai slabă decât anticipat rămâne un risc major pentru această prognoză.
• Prețul bumbacului urcă după o scădere de 27% în 2023
Prețul bumbacului a înregistrat o creștere în ianuarie 2024 față de luna precedentă, după o descreștere de 4% în trimestrul al patrulea din 2023, conform BM. Prețul acestei materii prime agricole a fost cu 27% mai mic în 2023 față de 2022, deoarece producția globală a continuat să depășească cererea.
Consumul global de profil a înregistrat o scădere cu 8% în 2023, pe fondul preocupărilor legate de încetinirea creșterii economice. Pentru sezonul agricol curent, care a început în august 2023, se așteaptă o ușoară revenire a cererii cu -0,4%, în timp ce producția globală de bumbac este estimată să scadă cu aproximativ 1%.
Principalele țări producătoare de bumbac, inclusiv China, India și Statele Unite, sunt așteptate să înregistreze scăderi în producție. Cu toate acestea, raportul global ofertă/cerere este estimat să rămână relativ stabil, la 0,93, în sezonul agricol curent. Se preconizează că prețul bumbacului va crește în acest an, pe măsură ce cererea va spori pe fondul scăderii producției, susține BM.
• Cererea de cauciuc rămâne solidă
Prețul cauciucului natural a continuat să crească în ianuarie 2024, susținut de cererea robustă, conform BM. Cotația a urcat cu 9% în ianuarie 2024 față de decembrie, după o creștere similară în trimestrul al patrulea al anului 2023. Cererea de cauciuc a rămas solidă în 2023, susținută de o redresare a sectorului auto, care reprezintă aproape două treimi din consumul global de cauciuc.
Deși producția de anvelope a scăzut în Brazilia, Germania, Coreea de Sud și Rusia, cererea globală de cauciuc a crescut cu 1,4% în 2023 (la nivel anual), cu creșteri în China, India și Thailanda compensând declinul în alte părți. Scăderile de producție induse de vreme în Thailanda, cel mai mare furnizor de cauciuc natural din lume, și Indonezia, au fost doar parțial compensate de creșterile din India (+2%) și Coasta de Fildeș (+22%), conform sursei citate.
Se preconizează că prețul cauciucului natural va crește cu aproape 4% în 2024, pe fondul redresării consumului global.
















